Simt...simt vantul care adie cu parfum de primavara,vad...vad roua de pe crengile copacilor aplecati de somn,aud...aud trilul randunicilor din Cismigiu,miros...miros florile de cires din copacul de alaturi.
Este dimineata!Si ma las purtata de placerile vietii.Miroase...a cafea.Infinitul acela negru cuprins parca,ireal,intr-o ceasca.AUCCCCIII!Suna telefonul!M-a trezit din visare.Raspund,nimic mai mult decat o greseala.Ai observat?In mai putin de o mili-secunda esti smuls cu duritate dintr-o alta epoca de unde puteai sustine cu fermitate ca nu s-ar putea intampla asa ceva.Si totusi,s-a intamplat.Te intrebi de ce oare?Sau cine era?Ori...ce dorea?Pai...stai!Mai au vreun rost aceste intrebari cand poti sa dai naibii trecutul si sa te intorci in prezent,sa revii in "Raiul"propriu?
Si...incerc...incerc...dar parca in zadar.Universul creat de mine,pentru mine isi inchide portile vanitos.Iar eu?Eu...raman aici,in lumea asta plina de oameni si totusi atat de singura,unde dorintele se indeplinesc odata la o suta de ani,unde nu simti decat durerea ochilor de la praful stelar de pe bulevarde si unde,gomotul vine peste tine ca o tornada tulburatoare pentru a nu te lasa nici macar o secunda singur,cu propriile tale ganduri,sentimente.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu